Realizat de Cristian Banciu
Cristian Banciu:Salut Sebi ! Cȃteva cuvinte despre tine.
Sebastian Paic:Salut! Sunt născut ȋn
Braşov in 1987, 20 mai, am terminat Colegiul Naţional “Andrei Saguna” profil ştiinţele naturii.
Pe lȃngă cele legate de
şcoală, la acest liceu am avut ocazia să particip şi
la numeroase alte activităţi extraşcolare printre care fanfara liceului, Consiliul Consultativ al Elevilor
din cadrul Primăriei
Braşov si altele, dar cel care m-a influenţat cel mai
mult a fost Minisatul “Sfȃntul Andrei” -un atelier de creaţie şi
spiritualitate romȃnească.
C.B.: De unde pasiunea pentru chimie?Ce te-a
determinat să alegi Faculatea
de Chimie?
S.P.: Probabil că la primul contact a ȋnceput să
se dezvolte şi
pasiunea pentru chimie. Asta s-a ȋntamplat cand am văzut
manualele fratelui meu mai mare cu 4 ani. Apoi am ȋnceput să
studiez la şcoală cu o profesoară care a
resuşit să ne facă să privim
chimia cu drag, atat pe mine cȃt şi pe colegii mei. Astfel am ajuns să particip şi
la Olimpiada Naţională.
C.B.:Ce a ȋnsemnat
pentru tine participarea la concursul Candin Liteanu?
S.P.: Am participat la Concursul Candin Liteanu atȃt ȋn clasa
a XI-a cȃt şi ȋn clasa
a XII-a. A fost o experienţă
interesantă pentru
că a ȋnsemnat contactul cu un oraş mare cum e
Clujul , sentimentul unui ȋnceput cu iz de independenţă. De asemenea a fost şi prima contingentă cu ceea ce ȋnseamnă
o instituţie de ȋnvăţămȃnt
superior, şi pe care o priveam atunci cu speranţă si admiraţie.
C.B.:Cum au fost anii studenţiei pentru tine?
S.P.: In ani studenţiei m-am bucurat foarte mult de libertate. Am călătorit
mult, am ȋnvăţat, am cunoscut
oameni foarte frumoşi-
studenţi ,
profesori şi nu
numai, m-am hrănit
intelectual şi
spiritual. Am un mare regret:
puteam să profit şi
mai mult de timp şi
disponibilităţi.
C.B.: Care sunt hobby-urile tale ?Cu ce ȋţi ocupi timpul liber?
S.P.: Cea mai mare pasiune a mea este etnologia. De la asta pornesc o serie de activităţi şi
domenii conexe printre care şi
muzica şi
instrumentele ţărăneşti, portul popular de sărbătoare, obiceiurile şi orice aspect al vieţii ţăranilor
de ieri şi de
azi. Prin anul ȋntai am
fost o perioadă scurtă la un ansamblu de dansuri din Cluj. Am renunţat repede ȋn
momentul ȋn care
am văzut că
există o diferenţă
foarte mare ȋntre
ceea ce inseamnă dansul
pentru ţărani şi ceea ce se promovează pe post de artă tradiţională. La fel se ȋntamplă şi cȃnd e vorba de muzică, vestimentaţia şi
obiceiurile abordate de cei care ar trebui să salveze şi
să protejeze valorile culturii tradiţionale. Astfel am ȋnceput să
cutreier zeci şi zeci
de cătune din toată ţara ȋn căutarea
unor ultime rămăşite din ceea ce a fost satul romanesc. Cȃnd s-au adunat suficiente haine a venit şi momentul să le animăm
şi am reusit să fac lucrul acesta impreună cu prieteni şi colegi de cămin. Prima acţiune a fost caracterizată de un nivel
foarte mare de spontaneitate: ȋntr-o
seară din preajma Crăciunului am pornit , purtȃnd costumul romȃnesc de sărbătoare din căminul
14 prin Campusul Haşdeu la colindat! Am mers la cunoscuţi, dar am primit multe reacţii pozitive şi din partea celor care ne-au vazut ȋntamplător.
Am prins curaj şi au
urmat apoi alte şi alte
acţiuni ȋn
timpul anului.
C.B.: Cum se ȋmpacă chimia cu această activitate?
S.P.: Din punct de vedere al principiilor
interne sunt două domenii contradictorii cu finalităţi opuse. Rămȃne ȋn condiţiile acestea sa găseşti o
solutie de compromis pentru a ȋmpăca mai
multe tipuri de nevoi personale.
C.B.:Cine te-a ajutat să descoperi etnologia?
S.P.: Viaţa
mea s-a schimbat radical ȋn
momentul ȋn care
l-am cunoscut (ȋn clasa
a XI-a) pe profesorul Ioan Sorin Apan, teolog, profesor de fizică şi
religie şi
etnolog- conducătorul
“Minisatului” despre care am amintit mai
sus. El este cel care ne-a arătat
valenţele cele mai profunde ale culturii tradiţionale şi
ne-a ajutat să ȋnţelegem
diferenţele
dintre viziunea despre lume a celor vechi şi a modernilor, oferindu-ne mai ales cheile
pentru rezolvarea unora dintre problemele existenţiale majore.
C.B.: Am văzut că
ai călătorit
destul de mult ȋn
ultima vreme.Ne poţi spune
cȃte ceva de pe unde ai fost?
S.P.: Atȃt
pasiunea pentru etnografie cȃt şi plăcerea
pură de a călători m-au făcut
să străbat cȃt mai multe zone din ţară şi nu numai. Am ajuns astfel să intru ȋn
contact cu oameni interesanţi din
diverse colţuri ale
Romȃniei, am cunosc ospitalitatea proverbială şi
uneori opusul ei. De cele mai multe ori merg cu autostopul (făcȃnd cȃteva zeci de mii de km pe an); uneori am fost
nevoit să ȋmi petrec
nopţile prin gări
sau să găsesc
soluţii extreme (o noapte pe malul Dunării, sub
cerul liber, vara, cȃnd numărul ţȃnţarilor este foarte mare, este o experienţă de neuitat…).
O amintire pe cȃt de plăcută
pe atȃt de emoţionantă o am din Novosibirsk, unde am participat cu
Minisatul la un festival de film, şi unde, ȋn
momentul ȋn care
am ȋnceput să
cantăm o melodie din Maramureş, s-au ridicat mulţi oameni ȋn
picioare, aplaudȃndu-ne.
Descoperisem acolo, tocmai ȋn
Siberia, romȃni
exilaţi ȋn anii ’50
care nu au mai avut nici un contact cu ţara
de foarte mult timp.
C.B.: Pentru final, ce sfat ai da unui
student din anul I atât de la facultatea noastră, cât şi de la alte facultăţi?
S.P.: Să nu piardă timpul nici cȃnd e vorba de ȋnvăţat nici ȋn alte privinţe!