duminică, 23 decembrie 2012

Interviu Sebi Paic

Realizat de Cristian Banciu

Cristian Banciu:Salut Sebi ! Cȃteva cuvinte despre tine.
Sebastian Paic:Salut! Sunt născut ȋn Braşov in 1987, 20 mai, am terminat  Colegiul Naţional “Andrei Saguna” profil ştiinţele  naturii.  Pe lȃngă cele legate de  şcoală, la acest liceu am avut  ocazia să particip şi la numeroase alte activităţi extraşcolare printre care fanfara  liceului, Consiliul Consultativ al Elevilor din cadrul Primăriei Braşov si altele, dar cel care m-a influenţat  cel mai mult a fost  Minisatul “Sfȃntul Andrei” -un atelier de creaţie şi spiritualitate romȃnească.

C.B.: De unde pasiunea pentru chimie?Ce te-a determinat să alegi Faculatea de Chimie?
S.P.: Probabil că la primul contact a ȋnceput să se dezvolte şi pasiunea pentru chimie. Asta s-a ȋntamplat cand am văzut manualele fratelui meu mai mare cu 4 ani. Apoi am ȋnceput să studiez la şcoală cu o profesoară  care a resuşit să ne facă să privim chimia cu drag, atat pe mine cȃt şi pe colegii mei. Astfel am ajuns să particip şi la Olimpiada Naţională.

C.B.:Ce a ȋnsemnat pentru tine participarea la concursul Candin Liteanu?
S.P.: Am participat la Concursul Candin Liteanu atȃt ȋn clasa a XI-a cȃt şi ȋn clasa a XII-a. A fost o experienţă interesantă pentru că a ȋnsemnat  contactul cu un oraş mare cum e  Clujul , sentimentul  unui ȋnceput cu iz de independenţă. De asemenea a fost şi prima contingentă cu ceea ce ȋnseamnă o instituţie de ȋnvăţămȃnt  superior, şi  pe care o priveam atunci cu speranţă si admiraţie.

C.B.:Cum au fost anii studenţiei pentru tine?
S.P.: In ani studenţiei m-am bucurat foarte mult de libertate. Am călătorit mult, am ȋnvăţat, am cunoscut  oameni foarte frumoşi- studenţi , profesori şi nu numai, m-am hrănit intelectual şi spiritual.  Am un mare regret: puteam  să profit şi mai mult de timp şi disponibilităţi.

C.B.: Care sunt hobby-urile tale ?Cu ce ȋţi ocupi timpul liber?
S.P.: Cea mai mare pasiune a mea este etnologia.  De la asta pornesc o serie de activităţi şi domenii conexe printre care şi muzica şi instrumentele ţărăneşti,  portul popular de sărbătoare,  obiceiurile şi orice aspect al vieţii ţăranilor de ieri şi de azi. Prin anul ȋntai am fost o perioadă scurtă la un ansamblu de  dansuri din Cluj. Am renunţat repede ȋn momentul ȋn care am văzut că există o diferenţă foarte mare ȋntre ceea ce inseamnă dansul pentru ţărani şi ceea ce se promovează pe post de artă tradiţională. La fel se ȋntamplă  şi cȃnd e vorba de muzică, vestimentaţia şi obiceiurile abordate de cei care ar trebui să salveze şi să protejeze valorile culturii tradiţionale. Astfel am ȋnceput să cutreier zeci şi zeci de cătune din toată ţara ȋn căutarea unor ultime rămăşite din ceea ce a fost satul romanesc. Cȃnd s-au adunat suficiente haine a venit şi momentul să le animăm şi am reusit să fac lucrul acesta impreună cu prieteni şi colegi de cămin. Prima acţiune a fost caracterizată de un nivel  foarte mare de spontaneitate: ȋntr-o seară din preajma Crăciunului am pornit , purtȃnd costumul romȃnesc de sărbătoare din căminul 14 prin Campusul  Haşdeu la colindat! Am mers la cunoscuţi, dar am primit multe reacţii pozitive şi din partea celor care ne-au vazut ȋntamplător. Am prins curaj şi au urmat apoi alte şi alte acţiuni ȋn timpul anului.

C.B.: Cum se ȋmpacă chimia cu această activitate?
S.P.: Din punct de vedere al principiilor interne  sunt două domenii contradictorii cu finalităţi opuse. Rămȃne ȋn condiţiile acestea sa găseşti o solutie de compromis pentru a ȋmpăca mai  multe  tipuri de nevoi personale.

C.B.:Cine te-a ajutat să descoperi etnologia?
S.P.: Viaţa mea s-a schimbat radical ȋn momentul ȋn care l-am cunoscut (ȋn clasa a XI-a) pe profesorul Ioan Sorin Apan, teolog, profesor de fizică şi religie şi etnolog- conducătorul “Minisatului” despre care am  amintit mai sus. El este cel care ne-a arătat valenţele cele mai profunde ale culturii tradiţionale şi ne-a ajutat să ȋnţelegem diferenţele dintre viziunea despre lume a celor vechi şi a modernilor, oferindu-ne mai ales cheile pentru rezolvarea unora dintre problemele existenţiale majore.

C.B.: Am văzut  că ai călătorit destul de mult ȋn ultima vreme.Ne poţi spune cȃte ceva de pe unde ai fost?
S.P.: Atȃt pasiunea pentru etnografie cȃt şi plăcerea pură de a călători m-au făcut să străbat cȃt mai multe zone din ţară şi nu numai. Am ajuns astfel să intru ȋn contact cu oameni interesanţi din diverse colţuri ale Romȃniei, am cunosc ospitalitatea proverbială şi uneori opusul ei. De cele mai multe ori merg cu autostopul (făcȃnd cȃteva zeci de mii de km pe an); uneori am fost nevoit să ȋmi  petrec nopţile prin gări sau să găsesc soluţii extreme (o noapte pe malul Dunării, sub cerul liber, vara, cȃnd numărul ţȃnţarilor este foarte mare,  este o experienţă de neuitat…).  O amintire pe cȃt de plăcută pe  atȃt de emoţionantă o am din Novosibirsk, unde am participat cu Minisatul la un festival de film,  şi unde, ȋn momentul ȋn care am ȋnceput să cantăm o melodie din Maramureş, s-au ridicat mulţi oameni ȋn picioare, aplaudȃndu-ne. Descoperisem acolo, tocmai ȋn Siberia, romȃni exilaţi ȋn anii ’50 care nu au mai avut nici un contact cu ţara de foarte mult timp.

C.B.: Pentru final, ce sfat ai da unui student din anul I atât de la facultatea noastră, cât şi de la alte facultăţi?
S.P.: Să nu piardă timpul nici cȃnd e vorba de ȋnvăţat nici ȋn alte privinţe!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu